Oferte de case sau vile din Municipiul Zalau sau din imprejurimi
Citiți și alte știri Imobiliare pe Ziarul Imobiliar
Municipiul Zalău dispune de un fond de locuințe destul de vechi, marea majoritate a locuințelor fiind construite în perioada comunistă, iar unele fiind chiar mai vechi. Județul Sălaj în sine este recunoscut la nivel național ca fiind un județ în care mult prea puține ipoteci sunt puse de către bancă, deoarece foarte mulți dintre locuitorii Zalăului „se bucură” de salarii foarte mici, adică salariul minim pe economie, sau salarii la nivel foarte apropiat. Astfel de salarii nu le permit prea multor persoane să acceseze credite ipotecare, cei mai mulți nedorind să își asume acest risc. Totuși, un trend s-a remarcat de mulți ani încoace, adică acel trend al construirii de case în Zalău, sau în satele de lângă Zalău. Familii mai înstărite, sau familii care au muncit în străinătate și au strâns bani și-au ridicat propriile case. Astfel au apărut cartiere de case, sau zone populate doar de case.
Piața imobiliară a Zalăului dispune de mai multe case sau vile scoase la vânzare, însă prea mulți interesați nu sunt, marea majoritate a familiilor care doresc să aibă confortul, liniștea și intimitatea vieții la curte, prefer să își construiască propria casă. Casele disponibile spre vânzare sunt ori din interiorul Zalăului, ori case noi din jurul Zalăului, sau case bătrânești din mediul rural al județului Sălaj. Variația prețurilor pentru casele sau vilele din Zalău sau din împrejurimi poate fi cauzată de locație, suprafața utilă, suprafața terenului, finisaje, amenajări interioare sau exterioare, sau alte aspecte minore care pot influența valoarea unei locuințe. Prețurile pentru astfel de locuințe pot porni de la valori de sub 10000 de euro, pentru acele case bătrânești din mediul rural, și pot ajunge până la valori de 400000 de euro, pentru vilele luxoase din Zalău.
O casă frumoasă, cochetă, situată la 15 km de Zalău se vinde cu prețul de 89900 de euro. Casa are o suprafață utilă de 200 de metri pătrați și un teren aferent de 3000 de metri pătrați, amenajată cu pavaj, gazon, flori și arbuști ornamentali. Locuința este construcție nouă și dispune de 4 camere, 2 băi, terasă, garaje, balcoane, cameră tehnică cu centrală pe lemne, având finisaje, mobilier și electrocasnice foarte moderne.
O altă casă modern, de această dată dintr-un cartier rezidențial al Zalăului se vinde la prețul de 105000 de euro. Casa are o suprafață utilă de 200 de metri pătrați și dispune de un teren aferent de 800 de metri pătrați. Structura casei este din cărămidă, iar printre dotările casei se numără: încălzire în pardoseală, izolație termică exterioară, geamuri termopan, aer condiționat, gresie, faianță și parchet modern, instalații sanitare și electrice noi și garaj.
De cele mai multe ori casele sau vilele din Zalău au prețuri accesibile, însă de multe ori nu sunt prea mulți doritori, pentru că majoritatea celor care doresc să locuiască la casă, și chiar pot, prefer să își construiască propria casă. În aceste condiții, prețurile locuințelor tind să scadă și mai mult, deoarece tranzacții imobilliare implicând case sunt prea puține, în acest caz tranzacțiile imobiliare cu terenuri fiind mult mai numeroase.
Ziarul Imobiliar / Imobiliare / 02-08-2018
Arhiva
Stiri similare
13.07.2023
18.05.2018
23.04.2018