Oferte de pensiuni sau hoteluri de vanzare in judetul Prahova
Citiți și alte știri Imobiliare pe Ziarul Imobiliar
Județul Prahova este unul dintre județele cu cel mai mare potențial turistic din România, având stațiuni montane precum Sinaia, Bușteni sau Azuga. Aceste stațiuni sunt foarte populare în sezonul rece, când este foarte greu de găsit camere libere în hotelurile sau pensiunile din aceste stațiuni. Sunt însă și atracții turistice care au posibilitatea de a atrage un număr mare de turiști, chiar și în afara sezonului rece, astfel Castelul Peleș și Pelișor din Sinaia, traseele montane sau Platoul Bucegilor cu Sfinxul și Babele sunt alte atracții care merită vizitate în orice perioadă a anului. Însă, dacă stațiunile de pe Valea Prahovei sunt foarte vizitate și apreciate de turiștii români, turiștii străini nu știu prea multe despre aceste stațiuni, deși mulți parcurg ruta București – Brașov.
Investiția în unitățile de turism din județul Prahova se poate dovedi o afacere foarte profitabilă, mai ales datorită traficului intens de pe Valea Prahovei, atât pe DN1 cât și pe calea ferată. Piața imobiliară a județului Prahova dispune de mai multe proprietăți gen pensiuni sau hoteluri care sunt de vânzare în județul Prahova. Astfel, o pensiunea din stațiunea Azuga se vinde la prețul de 145,500 de euro. Pensiunea are o suprafață utilă de 359 de metri pătrați și este dispusă pe un regim de înălțime de D + P + E + M. Demisolul are o suprafață utilă de 87,62 metri pătrați și este compus din 2 camere, saună, pivniță, baie și hol. La parter putem găsi vestibule, 3 terase, baie, 2 camere, bucătărie, baie și hol, (toate însumând 118,55 metri pătrați) iar la etaj putem găsi 3 camere, 2 băi, scară, hol de acces și hol de circulație (toate însumând 67,01 metri pătrați). Mansarda are o suprafață utilă de 85,53 metri pătrați și este compusă din 4 camere, debara și 2 băi. Terenul pe care este situată pensiunea are o suprafață de 434 de metri pătrați și este în concesiune. Materialele și finisajele folosite sunt de cea mai bună calitate, iar mobilierul folosit este de bun gust și electrocasnicele de marcă.
O altă pensiune, de această dată situată în zona Valea Albă a orașului Bușteni, se vinde la prețul de 250,000 de euro. Pensiunea are o suprafață utilă de 385,11 metri pătrați și are un regim de înălțime de S + P + E + M. Subsolul este compus din beci și camera tehnică (unde este situată centrala termică), parterul are living, dining, bucătărie, baie de serviciu, terasă, hol, cameră cu baie și casa scării. La etaj putem găsi 6 camere, 6 băi, 4 balcoane, hol și casa scării, iar la mansardă găsim un apartament cu 2 camere și baie, hol și casa scării. Pensiunea este aproape de toate punctele de interes din stațiune, inclusiv gară, pârtia de ski, telecabina, sau supermarketuri.
Deși numărul de turiști străini care înnoptează în județul Prahova nu este foarte mare, cu o promovare foarte bună în rândul acestora, aceștia ar putea să vină în număr mult mai mare pentru a vedea minunățiile din Munții Bucegi.
Ziarul Imobiliar / Imobiliare / 15-05-2018
Arhiva
Stiri similare
10.12.2020
17.12.2020
25.04.2018