Oferte de chirii de apartamente de 3 camere din Municipiul Constanta
Citiți și alte știri Imobiliare pe Ziarul Imobiliar
Municipiul Constanța este unul dintre orașele din România care atrage cei mai mulți turiști, în sezonul estival o cameră de hotel fiind foarte greu de găsit în oraș și în stațiunea Mamaia. Tocmai din acest motiv s-a dezvoltat foarte mult în oraș închirierea locuințelor pe termen scurt, adică în regim hotelier. Însă inchirierea pe termen scurt nu este singura modalitate de închiriere practicată în Constanța. Sunt suficient de multe persoane care caută închirierea unei locuințe pe termen lung, deoarece vor să folosească locuința în scop locativ. Fie că vorbim de studenți, de familii sau doar de persoane care își caută locuință, toate aceste categorii sociale își caută locuințe de închiriat în Municipiul Constanța.
Cererea de locuințe de închiriat pe termen lung este destul de mare, însă și piața imobiliară din Constanța dispune de astfel de locuințe, cele mai multe oferte fiind pentru apartamentele de 2 camere din oraș. Însă și ofertele de chirii pentru apartamente de 3 camere din Municipiul Constanța sunt foarte numeroase, diversificate, atractive și interesante, iar variația prețurilor la chirii pentru astfel de locuințe pot să pornească de la valori de 200 de euro pe lună și pot ajunge până la valori de 1200 de euro pe lună.
Astfel, un apartament de 3 camere decomandat, situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe din zona ultracentrală a Municipiului Constanța, se închirează cu suma de 350 de euro pe lună. Apartamentul are o suprafață utilă de 75 de metri pătrați și este compus din living, 2 dormitoare, bucătărie, baie, hol și balcon. Locuința a suferit o serie de modificări în urma unor lucrări de renovare, iar printre îmbunătățirile aduse se pot aminti: gresie, faianță, parchet, geamuri termopan, ușă metalică la intrare, uși interioare moderne și centrală termică pe gaz. Apartamentul se închirează pe termen lung complet mobilat și utilat, mobilierul fiind modern și de bun gust, iar electrocasnicele fiind de marcă.
Un alt apartament de 3 camere decomandat, de această dată situat la etajul 5 al unui bloc nou de locuințe de 6 etaje din stațiunea Mamaia, se închirieză cu prețul de 799 de euro pe lună. Apartamentul are o suprafață utilă de 100 de metri pătrați, are vedere atât spre lacul Siutghiol, cât și spre mare și este compus dintr-un living extrem de spațios și luminos, 2 dormitoare, hol, 2 băi, 2 terase și o bucătărie. Locuința dispune de cele mai bune finisaje și dotări dintre care putem aminti: gresie, faianță, parchet, geamuri termopan, ușă metalică la intrare, uși interioare moderne, izolație termică exterioară și aer condiționat. Apartamentul se închirează pe termen lung, pe perioada verii nu trebuie eliberat, iar acesta dispune de mobilier foarte modern și de bun gust și de electrocasnice de ultimă generație. În prețul chiriei este inclus și un loc de parcare.
Persoanele care doresc un plus de confort și de spațiu, sau acele persoane care doresc să locuiască la comun pentru reducerea cheltuielilor, aceste categorii sunt interesate de închirierea pe termen lung a unui apartament de 3 camere.
Ziarul Imobiliar / Imobiliare / 22-06-2018
Arhiva
Stiri similare
16.05.2018
02.11.2020
18.05.2018