Oferte de case de vanzare din Municipiul Sfantu Gheorghe sau din imprejurimi


Oferte de case de vanzare din Municipiul Sfantu Gheorghe sau din imprejurimi

Citiți și alte știri Imobiliare pe Ziarul Imobiliar

           Județul Covasna este considerat unul dintre cele mai sărace județe din țară, din punct de vedere economic, însă acesta este foarte bogat în ceea ce privește case superbe din mediul rural. Este de notorietate faptul că Prințul Charles al Marii Britanii deține 4 proprietăți în localitatea Valea Zălanului, din județul Covasna, dar nu doar acest sat dispune de proprietăți frumoase, în județul Covasna fiind multe alte sate pitorești, unde să deții o astfel de proprietate poate fi o adevărată încântare. Proprietăți cu curte, foarte interesante și atractive pot fi și în Municipiul Sfântu Gheorghe, iar prețurile pentru astfel de locuințe sunt de multe ori mult mai accesibile decât locuințele de acest gen din alte orașe.
           Însă în județul Covasna pe lângă satele pitorești mai sunt și peisaje încântătoare, județul fiind până la urmă un județ de munte.  Ofertele de case de vânzare din Municipiul Sfântu Gheorghe și implicit din județul Covasna sunt mai degrabă foarte limitate din punct de vedere numeric, dar suficient de interesante și atractive. Variația prețurilor în astfel de cazuri este dată de locație, suprafața utilă, suprafața terenului, finisaje, amenajări interioare și exterioare, dar și de alte aspecte care pot influența într-un fel sau altul valoarea unei proprietăți. Prețurile caselor din Sfântu Gheorghe și  din împrejurimi pot porni de la valori de sub 20,000 de euro, pentru acele locuințe din mediul rural și pot ajunge până la valori de 199,000 de euro, pentru  vile luxoase din orașul Sfântu Gheorghe.
            Astfel, o casă din localitatea Lisnău – Vale se vinde la prețul de 65,000 de euro. Casa are o suprafață utilă de 120 de metri pătrați, dispuși pe 2 nivele: P + M, la parter putem găsi antreu, dormitor, living cu bucătărie, baie cu cabină de duș, iar la mansardă putem găsi un hol și 2 dormitoare. Apa provine de la fântână, casa fiind dotată cu hidrofor, iar încălzirea se face prin intermediul unei centrale pe lemne. Casa dispune de curent electric, fosă septic și o grădină de 5,000 de metri pătrați.
             Altă casă, de această dată situată la 5 minute de centrul orașului Sfântu Gheorghe se vinde la prețul de 157,000 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 220 de metri pătrați și un regim de înălțime de P + M. Parterul este structurat astfel: cameră – birou, living, bucătărie, cămară, terasă exterioară acoperită, plus cameră tehnică și beci la subsol. La mansardă se poate găsi un spațiu mare deschis, la care se mai adaugă 3 dormitoare, o baie și 2 balcoane largi. Casa este racordată la toate utilitățile: gaz, curent electric, apă și canalizare, iar curtea de care dispune este amenajată cu 2 foișoare, gazon, pomi fructiferi, grătar și magazie.
            Casele din Municiupiul Sfântu Gheorghe sau din împrejurimile acestui oraș au de cele mai multe ori prețuri foarte accesibile, fiind o alternativă interesantă la locuințele de lângă Municipiul Brașov, având în vedere că Sfântu Gheorghe este la doar 32 de km de Brașov.

/ Imobiliare /


https://www.ziarulimobiliar.ro/img/logo.png 02-07-2018 Oferte de case de vanzare din Municipiul Sfantu Gheorghe sau din imprejurimi

Arhiva

 July 2024
 November 2023
 July 2023
 June 2023
 March 2023
 February 2023
 January 2023
 November 2022
 October 2022
 August 2022
 July 2022
 February 2022
 January 2022
 December 2021
 February 2021
 January 2021
 December 2020
 November 2020
 October 2020
 July 2020
 May 2020
 September 2019
 May 2019
 March 2019
 February 2019
 January 2019
 August 2018
 July 2018
 June 2018
 May 2018
 April 2018