Oferte de apartamente de 3 camere din Municipiul Ploiești


Oferte de apartamente de 3 camere din Municipiul Ploiești
Sursa foto: reoer.ro

        Cel puțin în ultimii ai Municipiul Ploiești s-a dovedit un adevărat aspirator de investiții, atât  cât și private, multe locuri de muncă fiind create, astfel rata șomajului fiind la un nivel foarte scăzut, de doar 2,70 %. Valoarea investițiilor străine directe se ridică la suma de 2,165 de miliarde de euro, județul Prahova ocupând un loc fruntaș la nivel național în ceea ce privește acest indicator. Investițiile străine din zonă au făcut ca economia locală să nu  se axeze doar pe extracția și rafinarea petrolului, activitate care a dus la dezvoltarea economică a zonei. Infrastructura rutieră foarte bună, precum și distanța foarte mică față de București au făcut din Municipiul Ploiești și din împrejurimile acestuia una dintre cele mai atractive zone din România pentru investiții străine.
         Un alt aspect care a contribuit la atragerea investițiilor străine în județul Prahova este nivelul salariului mediu net înregistrat la nivel de județ, acesta fiind de doar 2177 de lei, mai mic decât în Ilfov, Argeș sau București. Piața imobiliară din zonă este foarte dinamică, multe tranzacții imobiliarea având loc în Municipiul Ploiești, fapt care a ridicat și prețurile locuințelor. Cererea este foarte ridicată, însă și oferta este bogată, diversificată și interesantă. Din totalul de apartamente scoase la vânzare în Municipiul Ploiești, o bună parte o reprezintă apartamentele de 3 camere. Variația prețurilor în cazul acestor locuințe poate fi cauzată de locație, suprafața utilă, finisaje, sau alte aspecte mai mult sau mai puțin importante. Prețurile pentru apartamentele de 3 camere din Ploiești pot porni de la valori de sub 20000 de euro și pot urca până la valori de 225000 de euro.
         Astfel, un apartament de 3 camere decomandat, situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe de 4 etaje din zona Podul Înalt, se vinde la prețul de 55000 de euro. Apartamentul are o suprafață utilă de 57 de metri pătrați și este compus din hol de acces, baie, bucătărie, living, 2 dormitoare și balcon închis cu geamuri termo.pan. Locuința a avut parte de lucrări de renovare, printre principalele îmbunătățiri aduse fiind: geamuri termopan, ușă metalică la intrare, uși interioare moderne, gresie, faianță și parchet.
          Un alt apartament de 3 camere decomandat, de această dată situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de 9 etaje din zona Mărășești, se vinde la prețul de 69000 de euro. Apartamentul are o suprafață utilă de 69 de metri pătrați și este compus din hol de acces, baie, bucătărie, balcon, living și 2 dormitoare. Locuința a suferit unele modificări în urma unor lucrări de renovare, iar printre principalele îmbunătățiri aduse sunt: izolație termică exterioară, ușă metalică la intrare, uși interioare moderne, geamuri termopan, gresie, faianță și parchet laminat.
          Cei interesați de achiziția unui apartament de 3 camere din Municipiul Ploiești, au de unde alege din numeroasele oferte disponibile pe piața imobiliară din Ploiești. În multe cazuri proprietarii sunt flexibili în ceea ce privește modalitatea de plată acceptată, aceștia acceptând creditul ipotecar sau creditul contractat prin Programul „Prima Casă”.

/ Imobiliare /

https://www.ziarulimobiliar.ro/img/logo.png 02-07-2018 Oferte de apartamente de 3 camere din Municipiul Ploiești

Arhiva

 April 2018
 May 2018
 June 2018
 July 2018
 August 2018