Spații comerciale, de depozitare / industriale sau de birouri de închiriat în Municipiul Târgu Mureș


Spații comerciale, de depozitare / industriale sau de birouri de închiriat în Municipiul Târgu Mureș
Sursa foto: i.ytimg.com

             Municipiul Târgu Mureș este unul dintre cele mai atractive orașe pentru investiții din Transilvania. Pentru a reuși să atragă investițiile, un oraș trebuie să aibă o administrație locală eficientă, transparentă și prietenoasă cu mediul e afaceri. Printre avantajele acestui oraș se numără: aeroport internațional, autostradă (în viitorul apropiat), resursa umană calificată, salariul competitiv, sau poziționarea în centrul Transilvaniei. Doar dacă este să luăm indicativul investițiilor străine directe, ajungem la concluzia ca județul Mureș a reușit să atragă investiții străine mai valoroase decât județul Cluj sau județul Sibiu. Valorea investițiilor străine directe din județul Mureș a atins impresionanta valoare e 1,735 miliarde de euro, ocupând un foarte bun loc 7 la nivel național.
            Totuși, în condițiile în care rata șomajului înregistrată la nivelul județului este de 4,4 %, puțin peste media națională, este cert că orașul și județul au nevoie de investiții care să creeze locuri de muncă. Antreprenorii sau investitorii pot fi atrași la Târgu Mureș de infrastructura rutieră, aeriană, dar și de infrastructura de afaceri, fie că e vorba de spații comerciale, de depozitare / industriale sau de birouri disponibile spre închiriere, spații care pot fi găsite din abundență pe piața imobiliară din Târgu Mureș.
            În ceea ce privește spațiile comerciale, multe dintre acestea se găsesc în zone foarte bune cu vad comercial bun, așa că cei care doresc să își deschidă un magazin în Târgu Mureș au de unde alege din multitudinea de spații comerciale scoase la închiriere. Astfel, centrul comercial Luxor Junior din Piața Teatrului din Târgu Mureș pune la dispoziție spații comerciale cuprinse între 20 și 500 de metri pătrați. Printre facilitățile oferite de acest centru comercial sunt: încălzire centrală, aer condiționat, sistem de alarmă și pază pe durata programului. Chiria lunară percepută este de 9 euro pe metru pătrat, la care se mai adaugă TVA.
           Spațiile de depozitare sau industriale sunt de asemenea destul de numeroase, iar potențialii chiriași au opțiunea să închirieze diferite suprafețe în funcție de necesități și de activitatea desfășurată. Astfel, o hală de producție de pe Aleea Carpați din Târgu Mureș se închirează cu suma lunară de 3 euro pe metru pătrat + TVA. Hala are o suprafață utilă de 2000 de metri pătrați și un regim de înălțime de  P +2E. Spațiul este racordat la toate utilitățile, se poate închiria fracționat și este pretabil pentru activități de producție, dar și de depozitare, având spațiu de birouri, grupuri sanitare sau hală pentru depozitare.
           În condițiile în care micile firme se înmulțesc, este normal ca și spațiile de birouri să fie mai multe. Un spațiu de birouri de 50 de metri pătrați, dintr-o clădire de birouri din zona semicentrală, se închirează cu suma de 300 de euro pe lună + garanție.Spațiul dispune de aer condiționat, geamuri termopan, gresie, faianță, parchet, baie comună și se închirează complet mobilat și utilat.
          Îmbunătățirea infrastructurii de afaceri (adică amenajarea de mai multe parcuri industriale) ar putea aduce mai mulți investitori la Târgu Mureș.
       
          

 

/ Imobiliare /

https://www.ziarulimobiliar.ro/img/logo.png 02-07-2018 Spații comerciale, de depozitare / industriale sau de birouri de închiriat în Municipiul Târgu Mureș

Arhiva

 April 2018
 May 2018
 June 2018
 July 2018
 August 2018