Oferte de apartamente de 2 camere din Municipiul Drobeta – Turnu Severin


Oferte de apartamente de 2 camere din Municipiul Drobeta – Turnu Severin
Sursa foto: setthings.com

           Un oraș încărcat de istorie, datând de pe vremea romanilor, Drobeta – Turnu Severin este unul dintre cele mai populate orașe din regiunea Olteniei, doar Craiova având o populație mai numeroasă. Municipiul Drobeta –Turnu Severin este situat pe malul stâng al Dunării și este totodată reședința județului Mehedinți. Populația orașului este de aproximativ 92000 de locuitori, iar trendul este de scădere accentuată, pentru că orașul a pierdut în ultimii ani peste 20000 de locuitori. Cauzele depopulării sunt ușor de găsit, în condițiile în care județul înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului, iar locurile de muncă sunt foarte greu de găsit. Nu este de mirare că mulți dintre cei apți de muncă au luat calea orașelor mari: București, Craiova sau Timișoara, sau calea străinătății.
           Rata șomajului din județ este la valoarea de 9,39 %, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate din țară, iar nivelul salariului mediu net întâlnit în județ este de 2103 lei (o valoare totuși influențată de cei din mediul bugetar). Locurile de muncă din domeniul privat nu sunt foarte numeroase, capitalul autohton fiind predominant în economia locală, investitorii străini nefiind prea interesați să investească în acest județ. De altfel, nivelul investițiilor străine directe este unul dintre cele mai scăzute din țară, de doar 16 milioane de euro, doar în județul Gorj acest nivel fiind mai mic. Nivelul economic al unui oraș sau județ se reflectă în puterea de cumpărare a locuitorilor, iar aceasta la rândul său se vede pe piața imobiliară. Piața imobiliară a Municipiului Drobeta – Turnu Severin se caracterizează prin tranzacții imobiliare prea puține și valori ale locuințelor mici. Cererea de locuințe nu este extrem de ridicată, pentru un oraș de asemenea dimensiuni, însă nici oferta de apartamente nu se prezintă foarte bogată sau variată, însă poate fi suficient de atractivă și interesantă, cel puțin din punctul de vedere al prețurilor mici. Cele mai multe apartamente scoase la vânzare în Municipiul Drobeta – Turnu Severin sunt cele de 2 camere, iar variația prețurilor pentru astfel de locuințe se datorează locației, suprafeței utile, finisajelor, dar și altor aspecte mai mult sau mai puțin importante. Prețurile pentru apartamentele de 2 camere din Municipiul Drobeta – Turnu Severin pot porni de la valori de 8100 de euro și pot ajunge până la valori de peste 45000 de euro.
             Astfel, un apartament de 2 camere decomandat, situat la etajul 3 al unui bloc de locuințe din apropierea fostei piețe a sârbilor, se vinde cu prețul de 29500 de euro. Apartamentul are o suprafață utilă de 39 de metri pătrați și este compus din hol, baie, bucătărie, living, dormitor și balcon. Apartamentul dispune de geamuri termopan, ușă metalică la intrare, uși interioare schimbate, calorifere schimbate, gresie, faianță, parchet și aer condiționat. Locuința se vinde complet mobilată și utilată, mobilierul fiind modern, iar electrocasnicele de marcă.
              Un alt apartament de 2 camere decomandat, de această dată situat la parterul unui bloc de locuințe din zona Kiseleff, se vinde la prețul de 42000 de euro. Apartamentul are o suprafață utilă de 53 de metri pătrați, se vinde complet mobilat și utilat, iar printre îmbunătățirile aduse sunt: gresie, faianță, parchet și geamuri termopan.

 

/ Imobiliare /

https://www.ziarulimobiliar.ro/img/logo.png 02-07-2018 Oferte de apartamente de 2 camere din Municipiul Drobeta – Turnu Severin

Arhiva

 April 2018
 May 2018
 June 2018
 July 2018
 August 2018