Oferte de chirii de garsoniere și apartamente de 1, 2 și 3 camere din Municipiul Buzău


Oferte de chirii de garsoniere și apartamente de 1, 2 și 3 camere din Municipiul Buzău
Sursa foto: adevarul.ro

       Municipiul Buzău nu are foarte multe de oferit în plan educațional, ceea ce pentru un oraș cu o asemenea populație este un lucru mai degrabă rușinos. Fiind al 18-lea oraș ca populație din țară, iar orașul să nu găzduiască propria universitate, nu este tocmai un lucru de mândrie locală pentru Municipiul Buzău. Orașe cu populație mai mică au propriile universități, însă în Buzău nu există decât extensii ale unor universități mari din regiune, cum ar fi câteva universități de la București. Acest fapt nu poate atrage studenți în oraș, iar cum Municipiul Buzău nu este tocmai un magnet pentru forța de muncă din alte zone ale țării, nu există o cerere prea mare pentru chiriile de locuințe din oraș.
        Dacă nu există prea mare cerere pentru chirii în Municipiul Buzău, nici piața imobiliară locală nu excelează la capitolul număr de oferte de chirii pentru garsoniere, apartamente de 1, 2 și 3 camere. O bună parte din numărul de locuințe disponibile spre închiriere din piața imobiliară a Municipiului Buzău o constituie ofertele de chirii de garsoniere sau apartamente de o cameră. Variația chiriilor se datorează locației, suprafeței utile, finisajelor, gradului de mobilare și a altor aspecte care pot influența valoarea unei chirii. Pentru garsoniere sau apartamente de o cameră, prețurile la chirii pot porni de la valori de sub 100 de euro pe lună pentru garsoniere confort 3 și pot ajunge până la valori de peste  230 de euro pe lună.
          Astfel, pentru o garsonieră confort 1 decomandat, situată la etajul 3 al unui bloc de locuințe de 10 etaje din zona 1 Decembrie, se închirează la prețul de 239 de euro pe lună. Locuința are o suprafață utilă de 40 de metri pătrați, dispune de finisaje de cea mai bună calitate (gresie, faianță, parchet) și dispune de mobilier de bun gust. Garsoniera se închirează complet mobilată și utilată, iar blocul de locuințe din care face parte este aproape de școli, grădinițe, magazine, stație de transport public și spații verzi.
         Cele mai multe oferte de chirii sunt pentru apartamentele de 2 camere, prețurile chiriilor pentru astfel de locuințe putând porni de la valori de 150 de euro pe lună și putând ajunge până la valori de 465 de euro pe lună. Astfel, un apartament de lux de 2 camere decomandat, situat la etajul 2 al unui bloc nou de locuințe de 6 etaje din zona Orizont, se închirează la prețul de 465 de euro pe lună. Apartamentul dispune de centrală termică, geamuri termopan, gresie, faianță și parchet, fiind mobilat și utilat de lux.
           Ofertele de chirii de apartamente de 3 camere sunt cele mai puține de pe piața imobiliară a Municipiului Buzău. Prețurile chiriilor pentru astfel de locuințe pot porni de la valori de sub 200 de euro pe lună și pot ajunge până la valori de peste 350 de euro pe lună. Astfel, un apartament de 3 camere decomandat situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe din zona centrală a Municipiului Buzău se închirează cu 320 de euro pe lună. Apartamentul are 73 de metri pătrați și dispune de gresie, faianță, parchet, ușă metalică, geamuri termopan și centrală termică. Locuința se închirează complet mobilată și utilată.

/ Imobiliare /

https://www.ziarulimobiliar.ro/img/logo.png 02-07-2018 Oferte de chirii de garsoniere și apartamente de 1, 2 și 3 camere din Municipiul Buzău

Arhiva

 April 2018
 May 2018
 June 2018
 July 2018
 August 2018