Oferte de garsoniere sau apartamente de o cameră în Municipiul Oradea


Oferte de garsoniere sau apartamente de o cameră în Municipiul Oradea
Sursa foto: eindhovenairport.nl

         Oradea este un oraș care iese în evidență prin frumusețea sa, parcurile și clădirile sale. Municipiul Oradea este reședința județului Bihor și unul dintre principalele orașe din vestul țării, atât din punct de vedere economic, demografic, dar și cultural. Locația orașului în apropierea graniței cu Ungaria a reprezentat un avantaj enorm în dezvoltarea economic a acestui oraș, iar administrația sa locală este una dintre cele mai eficiente administrații locale din România, reușind să atragă fonduri europene și investiții însemnate în oraș. Cu o populație foarte aproape de 200000 de locuitori, dar și cu o economie prosperă, Municipiul Oradea are o piață imobiliară foarte dinamică.
          Ofertele de garsoniere sau apartamente de o cameră din Municipiul Oradea sunt din abundență, ofertele pentru astfel de locuințe putând să varieze în funcție de locație, suprafață, finisaje și alte aspecte. Prețurile pentru garsonierele sau apartamentele de o cameră din Oradea pot porni de la valori de sub 10000 de euro, pentru garsonierele confort 3 și pot ajunge până la valori de 54000 de euro. Astfel, o garsonieră decomandată situată la etajul 4 al unui bloc de locuințe de pe Calea Aradului, se vinde cu suma de 30000 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 27 de metri pătrați și este compusă din cameră, hol, bucătărie și baie și dispune de geamuri termopan, gresie, faianță, parchet și cabină de duș în baie. Garsoniera se vinde complet mobilată și utilată, iar blocul de locuințe în care este situată este la ieșirea din oraș spre Arad/Timișoara, foarte aproape de hypermarketuri, magazine de bricolaj, magazine mici, stații de transport public și instituții de învățământ.
              Un apartament de o cameră semidecomandat și situat la etajul 3 al unui bloc nou de 10 etaje din zona Decebal se vinde la prețul de 31683 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 37 de metri pătrați și este compusă din cameră, hol, baie, bucătărie și balcon. Apartamentul mai dispune de finisaje precum gresi, faianță, parchet, dar mai are și geamuri termopan, izolație termică exterioară și aer condiționat. Încălzirea locuinței se face prin sistemul centralizat de încălzire.
              Un alt apartament de o cameră, de această dată decomandat și situat la etajul 5 al unui bloc nou de locuințe din zona Rogerius, se vinde la prețul de 42500 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 40 de metri pătrați și este compusă dintr-un hol cu spațiu și mobilier pentru dressing, bucătărie, baie și o cameră spațioasă cu ieșire la balcon. Apartamentul dispune de finisaje foarte modern (gresie, faianță, parchet) și mai dispune totodată de aer condiționat, geamuri termopan, ușă metalică la intrare și izolație termică exterioară. Locuința se vinde complet mobilată și utilată.
               Ofertele de garsoniere sau apartamente de o cameră din Municipiul Oradea sunt pe toate gusturile și buzunarele, multe dintre acestea putând fi cumpărate prin credit ipotecar sau prin Programul „Prima Casă”, varianta de plată a unei astfel de locuințe depinzând în primul rând de proprietarul locuinței.

 

/ Imobiliare /

https://www.ziarulimobiliar.ro/img/logo.png 02-07-2018 Oferte de garsoniere sau apartamente de o cameră în Municipiul Oradea

Arhiva

 April 2018
 May 2018
 June 2018
 July 2018
 August 2018