Compania Hercesa Romania a inceput procesul de vanzare al ansambluluil Vivenda Residencias, care are 1.400 de apartamente, arata un comunicat remis de Rompres. Cu acest prilej dezvoltatorul spaniol a lansat un bloc de tip P+14, care include o gama variata de apartamente, de la garsoniere pana la apartamente tip duplex. Pentru apartamentele din noul bloc ce va fi dat in folosinta in decembrie 2010, potentialii clienti pot rezerva apartamente si pot plati esalonat printr-un sistem de plata in patru etape - rezervarea prin achitarea unei sume de 1.500 euro, semnarea contractului si plata a 10 la suta din suma ramasa dupa rezervare, plata a 15 la suta din valoarea contractului, esalonata lunar, pe o perioada de 2 ani de zile, restul de 75 la suta din valoarea contractului fiind platit la predarea apartamentului.
Ansamblul Vivenda Residencias, este format din noua blocuri a cate 5, 12 si 14 etaje. Pana in prezent, la Vivenda s-au vandut deja peste 400 de apartamente. Hercesa gestioneaza in prezent mai mult de 4.500 de locuinte cu regim special si detine alte aproximativ 30.000 de locuinte in diferite stadii de dezvoltare, in tari precum Spania, Portugalia, Romania, Bulgaria, Cehia, Polonia, Maroc, Ecuador, Mexic si Panama.
articol citit de 2580 ori
06 Iunie 2008
sursa Rompres |